(aikidoza - text de la vasile)

am primit in week-end un text de la inca un coleg de antrenamente (si nu doar), vasile gancev.

vad ca intram in ritm ))

iata textul.

"Nu-mi amintesc când am auzit prima dată de aikido. Ceea ce îmi amintesc legat de aikido era că e un fel de tehnică de luptă care te ajută să utilizezi forța celui care te atacă împotriva sa.
Am o mică experiență de judo la care am mers în perioada liceului. Pe atunci îmi plăcea ceea ce făceam noi acolo. Dar după o anumită perioada de timp am încetat să mai merg. Dacă nu greșesc, din cauza că antrenorul la care mergeam și cu care ne-am împrietenit a plecat din țară. Apoi în timpul studenției mi-a venit din nou dorința de a continua sau de a începe un nou gen de sport de tipul acesta. M-am oprit la două opțiuni - aikido ori boxul. Boxul am vrut să-l fac pentru că în armată am boxat cu un subofițer care mi-a spus că eu mă țin bine pe picioare dar loviturile mele sunt slabe. Asta cumva mă motiva să învăț tehnicile boxului, ca să dau mai tare cu pumnii. După ce am venit din armată am primit o lovitură în cap la discotecă cu o bâtă de baseball. Am renunțat la box pentru că am înțeles că e mai bine să-mi păstrezi capul întreg și așa am rămas cu aikido-ul ”în cap”. De câțiva ani la rând tot îmi făceam planuri - iată de luna acesta o să încep să merg la antrenament. Întotdeauna apărea ceva ce mă oprea să fac aceasta - ba nu-mi ajungeau bani (prețul abonamentului e relativ mic - 350 de lei pe lună), ba eram prins cu altceva sau nu mai doream să fac. Într-o zi l-am sunat pe antrenor și l-am întrebat dacă pot să vin și ce haine să iau, și alte chestii legate de antrenament. El mi-a spus că da pot să vin și în ce zile, și ora. N-am mai venit. Au trecut câțiva ani după asta. Mai bine de o lună în urmă un amic care face aikido de un an de zile a postat un text despre cât e de fain la aikido și a anunțat că se formează un nou grup pentru începători. Așa am hotărât definitiv să ajung acolo. Surprinzător că la primul antrenament (care e apropo gratuit) au venit câțiva amici care la fel au venit după ce au citit acea postare. --------------------------------------------- La început mi-a fost greu să mă adaptez să fac cele mai elementare exerciții fizice pentru că de mult nu m-am antrenat. Din prima zi am încercat să pășim într-un mod special, cu genunchiul piciorului din față ușor îndoit. Totodată trebuie să respiri în ritmul mișcărilor. Apropo de respirație – uneori facem exerciții faine de respirație, antrenorul spune că astfel noi ne încălzim corpul din interior și în așa mod am putea să facem aceste exerciții și iarna afară în frig )). Cel mai greu mi-a fost să depășesc frica de a mă rostogoli peste colegi. Trebuia să mă rostogolesc peste corpul unui coleg când el era culcat pe tatami. Îmi era teamă ca să nu-l traumez cumva. Acum nu mi-e frică să mă rostogolesc peste cineva, pentru că sunt mai sigur că am să fac mișcarea fără a dăuna. Mai tot timpul învățăm cum să cădem. Nu întotdeauna îmi iese bine. De exemplu, sunt căzături prin părți, în stânga și în dreapta. Stai în genunchi și lași corpul să cadă pe o parte ridicând la cădere picioarele în direcția opusă căderii și pe urmă pe altă parte. Este unul dintre cele mai dureroase exerciții pentru mine. Eu am avut coaste rupte (tot de la bătaia aia cu bâta) și cel mai probabil că nu cad corect. Îmi pare că reușita unei tehnici depinde și de faptul cu cine exersezi. De obicei facem în doi sau trei dacă numărul celor care se antrenează este impar. Cel mai bine îmi iese să fac tehnicile cu un nene de vreo 50 de ani care exersează foarte atent. Curios e că după antrenament îmi trece oboseala pe care o simt de dinainte de antrenament. Încă n-am reținut cum se spune în japoneză la toate fiștile pe care le facem."