(ukemi / ikkyo)

la antrenamentul de azi, instructorul a zis ca incepe sa ne pregateasca pentru primul examen.

am continuat sa invatam sa cadem asa incat trupul sa nu sufere - si un coleg mi-a atras atentia asupra unui detaliu care ajuta - unde sa-mi pun mana atunci cand ma rostogolesc in spate ca sa fie comod sa ma ridic dupa aceea.

si instructorul ne-a mai aratat cum sa evitam niste greseli pe care le facem majoritatea.

frica de cadere e una dintre cele mai vechi frici - si e inscrisa in trup - si invatam sa depasim mecanismele ineficiente prin care incercam sa ne protejam cand cadem - si sa le inlocuim cu unele care functioneaza.

inca nu stiu cum sa respir cand cad - stiu ca trebuie sa expir inainte de contactul cu solul si sa inspir cand ma ridic, dar miscarile sunt prea overwhelming si uit sa fac asta, si peste un minut ma fac rosu pe fata si curg siroaie de transpiratie si incep sa fac totul din ce in ce mai prost.

dar presupun ca o sa ma deprind.

oricum, peste umarul stang ma rostogolesc mai greu decat peste cel drept.

dar e firesc, din cate am inteles, sa ai o parte preferata.

si nu e neaparat sa fie dreapta daca esti dreptaci sau stanga daca esti stangaci.

--

am mai invatat azi prima tehnica de control al articulatiilor - ikkyo, in care manipulezi cotul adversarului - sau, mai exact, manipulezi trupul care e in fata ta insistand asupra cotului si incheieturii mainii.

e una din tehnicile de baza din aikido - una dintre cele mai simple - si, din ce mai scrie lumea care se pricepe, practic tot restul tehnicilor de aikido sunt unelte de rezerva pentru cazurile in care ikkyo nu functioneaza.

am facut trei variante de ikkyo, stand in genunchi, in pozitia clasica japoneza de seiza - in care e mai comod sa inveti multe din tehnici, pentru ca esti mai aproape de sol si nu te complici prea tare cu miscarea picioarelor.

am lucrat cu 5 parteneri, si cu fiecare a fost diferit.

cu fiecare intelegeam cate un detaliu nou.

sper ca a fost si pentru ei placut sa lucreze cu mine.

--

partea funny a fost ca saptamana trecuta ne-au schimbat salteaua pe care ne antrenam - era una pentru lupte greco-romane, invelita in plastic lucios, si ne pusesera saltele de judo. mult mai comod sa cazi si sa te misti pe ele.

dar asta s-a intamplat pentru ca trebuiau sa vina niste oaspeti si administratia voia sa arate frumos - azi ne-am trezit cu aceeasi saltea pe care incepuseram si am ras.

(lucruri care devin parte din trupul tau)

intr-un fel, ceea ce o sa zic acum despre aikido - si take it with a grain of salt, sunt abia in a doua luna de practica, desi cred ca am dreptate si spun lucruri evidente de la sine - se leaga cu cercetarea mea in filosofie.

ceea ce ma intereseaza de cand am inceput sa fac filosofie mai mult sau mai putin serios e tema intruparii / corporalitatii.

dincolo de discutia - speculativa, deci o conversatie infinita in care nu putem confirma sau infirma nimic - daca 'esenta' noastra e altceva decat faptul-de-a-fi-un-trup-in-lume, adica daca 'exista' altceva decat trupul viu care se misca si simte, modul in care ne experimentam pe noi insine si unul pe altul porneste de la intalnirea unui trup.

in modul nostru default, ca sa zic asa, nu ne privim ca ceva separat de trupul nostru. ca ceva existand autonom, independent de ceea prin ce a trecut trupul pana acum si de ceea ce simte chiar acum.

si atunci cand interactionam cu altcineva, il luam in prima instanta ca trup viu, nu ca entitate prinsa intr-un trup sau care 'are' un trup.

si obiectele din jur - obiectele spatiale - sunt ceea drept ce le luam doar pentru un trup care le percepe si se poate misca in jurul lor. un trup similar cu al nostru.

in sensul asta, ceea ce face trupul miscandu-se in spatiu si in timp e sa acumuleze experiente care il transforma.

care il invata sa se raporteze in continuare intr-un fel anume la ceea cu ce are de a face.

sunt cateva moduri in care trupul invata asta.

in primul rand, prin durere.

cand interactiunea cu ceva intr-un fel anume provoaca durere, trupul incearca dupa aceea sa evite contactul cu ceea ce i-a provocat durere.

daca trupul e pus in situatia sa interactioneze repetat cu lucrul care ii provoaca durere, sau sa faca repetat actiuni prin care isi provoaca lui insusi durere, trupul incearca sa gaseasca un mod in care poate face ceea ce pus in situatia de a face minimizandu-si durerea. sau evitand-o cu totul.

asta s-a intamplat la primul meu antrenament de aikido.

am fost pusi sa ne rostogolim peste umar in fata.

zenpo ukemi se cheama in japoneza.

pornind din genunchi, lipindu-ne umarul de sol, apoi miscandu-ne greutatea de pe umar, pe diagonala, spre soldul opus, apoi ridicandu-ne din nou in genunchi.

ni s-a spus sa fim atenti sa nu ne miscam cu capul inainte.

sa ne protejam, lipindu-ne barbia de piept si inclinandu-ne putin capul pe o parte.

dar trupul meu, desi a auzit asta, nu a stiut cum sa o faca.

si, incarcat de emotii, nestiind cum sa se miste ca un tot intreg, s-a dus cu capul inainte.

mi-am simtit ceva trosnind / paraind in gat.

si m-am temut ca mi-am luxat ceva. pentru ca m-a durut vreo doua saptamani.

e ok, parca nu s-a intamplat nimic ireversibil.

de fapt, ceva ireversibil s-a intamplat, totusi )))

trupul a invatat ce se intampla daca se rostogoleste cu capul inainte.

si face tot ce poate ca sa evite asa ceva in continuare.

acum, cand vreau sa fac zenpo ukemi, imi inclin capul si ma duc cu umarul in fata. ma mai lovesc uneori la umar sau la sold - dar gatul e ok. si capul e protejat. pentru ca trupul a inteles ce se poate intampla daca nu va face asta.

acelasi lucru s-a intamplat acum o saptamana cand ne rostogoleam in spate - ushiro ukemi.

situatia era diferita - si, desi 'teoretic' stiam ca trebuie sa ma rostogolesc lipindu-mi de sol umarul, nu ceafa, am facut aceeasi greseala - mi-am mentinut capul pe aceeasi linie cu coloana vertebrala.

si m-am rostogolit peste ceafa, nu peste umar.

am incetat sa ma orientez ok in spatiu, apoi am simtit durere, si 5 zile nu am reusit sa-mi intorc capul in dreapta si in stanga fara sa ma doara.

acum e ok.

situatia era diferita de cea in care trebuia sa fac zenpo ukemi - si in situatia de ushiro ukemi trupul nu stia cum sa reactioneze - si acum a invatat cum sa evite repetarea durerii: inclinandu-si capul spre celalalt umar decat cel peste care se rostogoleste.

in afara de durere, trupul invata prin repetare.

cu cat mai des repeta ceva, cu atat mai usor ii vine trupului sa faca lucrul acela inca o data. si inca o data. si inca o data.

s-ar putea spune ca un comportament devine parte a pattern-ului de miscare al trupului tau.

trupul invata sa faca ceva.

nu e ca si cum ai intelege un lucru in mod 'teoretic' - ca si cum ai fi capabil sa vorbesti doct despre asta - ci devii in stare sa-l faci, nu neaparat sa explici cum o faci; trupul simte ca, in situatia x, trebuie sa faca lucrul y, altfel o sa fie rau. si face y.

pentru ca e vorba de trup.

pus intr-un context in care e relevant pentru trup sa se mentina functional.

un context in care trupul nu are pentru sine doar un interes 'teoretic'.

interesul 'teoretic' apare doar atunci cand trupul reflecteaza mai tarziu asupra experientelor lui si scrie despre ele pe blog )))

incetincet, un fel de a ma misca atunci cand cad devine parte a posibilitatilor de miscare pe care trupul le ia ca fiind de la sine intelese intr-un context determinat.

cu cat mai mult o sa exersez caderea / ridicarea fluida, cu atat mai fluid si fara durere o sa pot sa cad si sa ma ridic.

acelasi lucru se intampla si intre trupuri, in practica de aikido.

trupul invata cum sa se miste atunci cand alt trup incepe sa faca cu el o chestie care nu-i place.

trupul invata sa se roteasca atunci cand alt trup te apuca de umar - si, rotindu-se, sa scape dintr-o situatie in care nu ar vrea sa fie.

sa se roteasca atunci cand alt trup te apuca de mana - si, rotindu-se, sa scape dintr-o situatie in care nu ar vrea sa fie.

sa se roteasca atunci cand alt trup il impinge - si, rotindu-se, sa scape dintr-o situatie in care nu ar vrea sa fie.

si atunci cand trupul invata sa dezechilibreze alt trup, asta ii schimba si felul in care se raporteaza in continuare la alte trupuri - ca la obiecte care, atunci cand sunt puse intr-o anumita relatie cu el, sunt potential dezechilibrabile )))

trupul meu inca n-a invatat sa faca asta - doar isi exploreaza posibilitatile de miscare intr-un context oarecum safe.

anyway.

filosofic vorbind, astea sunt lucruri pe care le simt 'la persoana intai', si a vorbi despre 'trup', nu despre 'eu' suna un pic fals.

doar ca daca as scrie despre asta la persoana intai, daca as scrie despre 'ce invat eu', nu ar fi clara distinctia dintre ceea ce invat 'eu' ca 'intelect' citind sau auzind despre lucruri - si asta nu afecteaza cu nimic pattern-urile de miscare ale trupului - si ceea ce invata 'trupul' de care nu sunt diferit, miscandu-se si rotindu-se in contact cu alte trupuri, care ii schimba felul de a se raporta la ele fara ca 'eu' ca intelect sa tematizez asta in vreun mod special.

felurile noi de a se misca de unul singur ale trupului sunt privite ca posibilitati noi ale lui de a se misca - si care inainte nu erau actualizabile.

felurile noi de a se misca in contact cu alte trupuri ale trupului sunt privite ca posibilitati noi ale lui de a se misca - si care inainte nu erau actualizabile.

(invartindu-ne unul in jurul celuilalt)

invatam in continuare sa cadem si sa ne miscam.

eu cel putin gresesc des, si deseori simt ca nu fac corect ceea ce ar trebui sa fac.

adica ceea ce fac nu are efectele pe care le are atunci cand se misca instructorul.

dar nu e mare lucru, sunt abia in a doua luna, lucrurile o sa se schimbe, incetincet.

__

acum doua antrenamente, am facut ceva ce seamana foarte tare cu o forma de dans. sau contact improvisation:

persoana A apuca de incheietura persoana B.

persoana B isi roteste incheietura si paseste intr-o directie sau alta.

cand un corp atinge alt corp, cele doua corpuri se conecteaza. si miscarea unuia il afecteaza pe celalalt. cu cat mai strans te tine de incheietura celalalt, cu atat mai multe sanse ai sa-l dezechilibrezi.

sigur, daca te misti corect.

felul in care iti rotesti incheietura si te misti - in felul in care vrei tu - il face pe celalalt sa se miste intr-un fel in care el nu vrea s-o faca.

iata cum arata asta - facut de cineva care se pricepe:

morihiro saito explica foarte fain scopul exercitiului astuia: in aikido, facem asta ca sa invatam sa ne miscam corpul corect atunci cand asupra lui se exercita forta.

si am facut diferite variante ale miscarii asteia.

partenerul ne apuca de incheietura in diferite moduri - si noi ne miscam in diferite directii, rotindu-ne incheietura mainii prinse de celalalt.

uneori reuseam sa-l facem sa se miste fara sa vrea - uneori nu.

uneori cineva dintre noi intelegea mai bine cum ar trebui sa se miste - sau ce ar trebui sa faca celalalt ca sa ne faca sa miscam fara sa vrem - si ne explicam reciproc.

ceea ce am inteles, miscandu-ma asa - si fiind miscat asa - si vorbind cu cei pe care ii faceam sa se miste fara sa vrea si cei care ma faceau sa ma misc fara sa vreau - a fost ca, atunci cand doua corpuri se conecteaza unul la celalalt, miscarea unuia il afecteaza pe celalalt - daca cel care se misca stie ce face.

daca folosesti mana celuilalt ca o conexiune pentru a face greutatea celuilalt sa se miste in spatiu, datorita miscarii tale.

si m-am ales cu vanatai pe antebrate si cu muschi care nu vor sa se relaxeze de vreo 4 zile.

dar e ok.

"pain is weakness leaving the body", cum se zice.

__

singura problema pe care o vad deocamdata e ca nu ma relaxez suficient.

ca am emotii.

si-mi fac griji daca fac corect exercitiul sau nu.

si asta ma face sa gresesc. sa nu fiu suficient de atent la corpul meu. si la corpul cu care ma conectez. si la miscarile instructorului care ne arata ce si cum sa facem.

dar sunt abia in a doua luna.

probabil, daca o sa ma tin de asta vreo 5 ani, o sa fie ok.

o sa ma deprind suficient - si atunci cand corpul meu o sa se conecteze la corpul altcuiva care vrea sa exercite forta asupra corpului meu, o sa ma misc asa cum vreau - facandu-l pe celalalt sa se miste asa cum nu vrea.